Radu Baron, managerul trupei Etnic, ofera incepand de astazi, cate 1.000 de euro pentru fiecare proba, foto sau inregistrare video, care atesta faptul ca Betty, fosta componenta a trupei Etnic isi incalca clauzele contractuale sustinand concerte fara acordul scris al managerului.
Contractul de management incheiat intre RBA Management si Betty este valabil inca un an si jumatate de acum inainte, astfel ca artista are interzis la cantari in aceasta perioada fara acordul managerului Radu Baron.
Betty si-a incalcat deja contractul, cantand la o nunta unde a fost filmata chiar de Radu Baron. In procesul demarat de Radu Baron, aceasta prima proba o va costa pe Betty 10.000 euro, dar lucrurile nu se opresc aici pentru ca artista va fi nevoita sa plateasca pentru fiecare incalcare a contractului cate 10.000 de euro.
Astfel, fiecare proba impotriva cantaretei valoreaza 10.000 de euro, motiv pentru care managerul Radu Baron este dispus sa ofere o recompensa de 1.000 de euro celui sau celei care va putea dovedi prin fotografii sau inregistrari video ca Betty a cantat in perioada in care contractul este inca in vigoare, adica pana in februarie 2010.
“Atata timp cat exista un contract perfect valabil, el trebuie respectat de ambele parti. Compania noastra si-a respectat toate obligatiile, astfel ca si d-ra Betty trebuie sa faca acelasi lucru” – ne-a declarat Radu Baron. “Nimeni nu este mai presus de lege si nici un om de afaceri bun nu va lasa ca un produs in care a investit sute de mii de euro sa nu-si acopere investitia, iar Betty este produsul RBA Management si intr-un fel sau altul, acest produs va acoperi investitia facuta.” – a adaugat managerul.
Comentarii