
Bine v-am gasit in luna decembrie, o luna plina de sarbatori, de evenimente (1decembrie, Sf Nicolae, Craciunul , alegerea presedintelui) si nu in cele din urma, un mare eveniment: faptul ca scriu pe blog …in sfarsit. Cine a spus ca in pragul sarbatorilor de iarna se fac minuni a avut dreptate si iata ca dupa o perioada destul de lunga am decis sa imi astern gandurile aici, din dorinta de va tine la current cu activitatea noastra, asa cum ne-ati rugat de atatea ori si pentru ca asa cred ca o sa ne cunoastem mai bine, ca o sa trecem dincolo de aparente.
Si daca tot suntem in luna decembrie, m-am gandit sa fac o evaluare a activitatilor din acest an si m-am oprit la concertele pe care le-am avut in afara tarii, in Algeria si nu in cele din urma in Spania. Pe 28 si 29 noiembrie am cantat alaturi de trupa Haiducii in Spania cu ocazia zilei Marii Uniri. Am fost invitati pentru a canta romanilor din diaspora (si nu numai) , pentru a le aduce traditia si muzica romaneasca, cheful si buna dispozitie. Prima cantare a fost in Calpe un loc numai bun pentru a-ti petrece vacanta. Daca vrei liniste, curatenie, mare si munte in acelasi loc, plaja si soare, va recomand sa mergeti in Calpe, Spania. Si in cazul in care o sa mergeti acolo si-o sa va saturati de peste, fructe de mare si alte specialitati mediteraneene va recomand un restaurant care are si specific romanesc: ”Dracula”. Bineinteles ca proprietarii sunt romani si fac parte din grupul de romani alaturi de care ne-am petrecut timpul acolo si ne-am simtit foarte bine.
Drumul spre Valencia (unde a fost al doilea concert) mi-a adus aminte de drumetiile si excursiile pe care le faceam in “tinerete”. De ce? Pentru ca pana la destinatie am cantat toti in autocar ca in vremea copilariei si am trezit copiii din noi cu sotii de clasa a IV-a . Cu totii ne-am bucurat de momentele petrecute acolo si pe langa spectacolele sustinute, am ramas cu amintiri frumoase si am castigat noi prieteni.
Comentarii